Lecție de viață: „Cât timp este mama în viață, suntem copii”

Mama mea are 75 de ani. Într-o zi, vine la mine, imi da niște mere și îmi zice:”Nu sunt foarte frumoase, dar la gust nu se compară”. Le iau, împreună cu niște lapte acru, urc în mașină și plec.

Pornesc la drum. Încep să schimb orașele, fusele orare iar pe la mama mai pot trece doar când îmi permite timpul.

După ce le fac pe toate. După ce merg la cafea cu prietenele, după ce-mi fac manichiura. Îi aduc câte ceva gustos, o întreb în grabă cum îi mai merge, ascult cu nerăbdare despre cum se împacă cu tata. Ce ar mai avea oare de împărțit? O iau peste picior când îmi povestește despre grijile sale care, din punctul meu de vedere, sunt niște fleacuri.

Și din nou plec, fug să-mi caut de ale mele.

Bineînțeles, ca orice mamă, îmi reproșează că nu am fularul la gât. Îmi recomandă să muncesc mai puțin și să nu mă stresez așa tare. Știe că viața este prea complicată și nu se supără dacă nu pot veni mai des.

Dinstanța dintre noi doi este una relativ mică, de doar 40 de km. O sun regulat și-i ascult poveștile sale despre cum a fost la piață, despre sora ei, care este singură în sat, că pătrunjelul a crescut după ploaie și ar trebui să-l tăiem și că roșii nu mai sunt din cauza secetei, iar motanul și-a pierdut un ochi, pe unde o fi umblat

O ascult indiferentă cu telefonul la ureche și-mi dau seama că sunt o fire foarte rece și crudă. Apoi îmi dau seama de faptul că vocea ei sonoră care răsună în telefon, toate cuvintele și frazele, toate certurile noastre formează, de fapt, viața noastră, cea care este aici și acum.

După ceva timp, plec la ea acasa fără să o anunț. Când am ajuns acasa, mama mi-a prăjit niște pește pane. Îmbrac puloverul ei în timp ce ea se duce în bucătărie să pornească aragazul pentru a se încălzi. Ma simt iarăși ca o copilă, fără nici o grijă.

Mama, scumpa mea, să trăiești cât mai mult! Pentru că nu știu cum este să nu-ți aud vocea, pentru că nu știu cum aș putea trăi fără bucatele tale și fără căldura case părintești…

Loading...